” Nu poți face nimic ca să ai stil. Pentru că stilul nu îl ai, ci îl ești. E engramat acolo, în ingineria vertebrelor din coloana ta vertebrală, în dinamica fluidelor corpului tău, în spotul de lumină de pe pupila ta catiflată. În înțelepciunea minții tale, care înaintează când universul înaintează și se retrage când universul se retrage.
” Fata nu era frumoasă, ci era însăși imaginea sensibilă a frumuseții.
” De prisos să spun că nu am avut nicio iubită atât de exotică încât să aibă altă culoare a pielii decât a mea, deși multe au avut altă culoare a minții, a vocii, a zâmbetului.
” De fapt, am acum impresia că fiecare vis pe care mi l-a povestit în acea epocă îndepărtată în care am fost împreună, și chiar cele pe care le-am visat eu, independent de prezența și voința ei, înmugurea în miezul creierului ei, dezvolta un filament translucid care-mi perfora țeasta și înflorea deodată, la capătul filamentului, desfoindu-se exotic și pluriform în craniul meu.
” Sexul implică o profundă îngustare a conștiinței, o coborâre în adânc sub convențiile sociale și etice, o eliberare de tabu-uri, de dezgust, o căutare a plăcerii în interzis și pervers.
” e azi un cui însângerat bătut de-a dreptuș în creierul meu.
” Imediat cum cerul se colora în roz-sângeriu, simțeam cum se apropie de mine valuri de disperare și suferință. Era ceva fizic, o durere localizabilă, în centrul pieptului. Nu mai puteam respira, muream de nefericire.
” Dar viața e o trebușoară ceva mai complicată decât își închipuie creierele noastre de muscă.
” Doar nopțile ei înstelate erau mai departe inegalabil, înspăimântător de frumoase. Ai fi vrut să mori sub cerul acela pieziș pe care stelele se risipeau ca o pulbere de heroină pură.
” Într-adevăr, cartea asta nu am citit-o și n-am ”devorat-o”, cum se spune, ci mi-am injectat-o parcă-n venă, direct în fluxul de sânge care i-a-nălțat corola în creier.
” Facem sex cu un creier de bărbat, dar iubim cu unul de copil, încrezător, dependent, dornic de a da și a primi afecțiune. Femeile minunate din viața mea, toate cele pe care le-am iubit cu adevărat și care-au răspuns cu dragoste dragostei mele, au fost într-un fel necorporale, au fost bucurie pură, nevroză pură, experiență pură.
” Cum am avut întotdeauna un puternic sentiment de predestinare, nu prea pot crede în întâmplare, mai ales când viața depășește măsura în privința coincidențelor.
” Nu era un maestru adevărat, dar atingea miraculosul în mimarea calității de maestru în asemenea măsură încât, ca unor îndrăgostiți, nu ne mai păsa dacă suntem mințiți atâta vreme cât minciuna era frumoasă.
” Ceea ce pentru corpul fizic este orgasmul este fericirea pentru corpul nostru spiritual. E o senzație scurtă și copleșitoare, este acea iluminare pe care-o caută misticii și poeții. Nu poți fi fericit ani întregi sau zile întregi. Nici măcar câteva ore-n șir. Dostoievski o descrie ca pe un preludiu al epilepsiei. Rilke vorbește despre ”cumplitul” ei: ea este frumusețea la limita suportabilului, dincolo de care începe durerea. Poate că Goethe a intuit cel mai bine criteriul fericirii: ești cu adevărat fericit când vrei să oprești timpul, săpăstrezi acel moment pentru întreaga eternitate.
” Ești ce este, ce se vede, nici un strop mai mult. Eul nostru nu mai e altceva decât visul interior indus de viața noastră supraaglomerată, din care nu ne mai alegem cu nimic din ceea ce ”cu adevărat contează”.
” În adolescența mea, o dragoste nefericită și apoi experineța mizerabilă a serviciului militar mi-au dezvăluit ce n-aș fi crezut niciodată că zace-n mine: multă ură, frustrare și lașitate, dar șimultă putere de a îndura. Nu-mi mai fac de-atunci atâtea iluzii: nu sunt cu adevărat nici bun, nici frumos sufletește, nu pot fi un ”model” pentru nimeni, așa cum nici eu nu am modele în viață. Experinețele ulterioare m-au învățat și ele să nu mă păcălesc pe mine însumi. E tare bine să știi ce zace cu adevărat în tine. Am un amic care se consideră infailibil. E uimitor cum își convertește eșecurile în victorii, cum își justifică greșelile, cum le uită sistematic pe cele ce nu se pot justifica. Dacă-l asculți, ai senzația bizară că ai întâlnit singurul om care n-a greșit niciodată. To ce-a făcut vreodată a făcut perfect, toată lumea-l admiră, numai părerile lui sunt juste în legătură cu toate subiectele posibile. Mecanismele lui de apărare sunt hipertrofiate și mereu în alertă: nimic rău nu trebuie să ajungă la urechile ultra-orgolioase ale sinelui său. Rareori vezi o discrepanță mai mare între cine-și imaginează un om că este și cine este el cu adevărat.
Așadar, cine sunt eu? Cel din testele de personalitate? Dar ele nu fac decât să mă decupeze-n diapozitive subțiri. În momente diferite, după ele, am personalități diferite. Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.
” De ce iubim femeile? Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia și proza lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu