” Firește, prin intermediul presei, căci scriitorii, când se văd, se-mbrățișează și se pupă, de zici că sunt gay, dar pe la spate, ca să rămân în temă, se pot ataca feroce când se simt amenințați, concurați sau desconsiderați.
” Sunt convins că în clipa morții nu ajungi direct în lumea cealaltă, ci pătrunzi într-un altfel de aeroport în care îți pierzi naționaliatea și identitatea în așteptarea avionului lung,ușor și subțire care te va transporta Dincolo.
” În lumea literară nu contează ce ești sau ce faci, ci felul în care apari în ochii altora. Iar acestăimagine, de celemaimulte ori grotescă, mai întotdeauna falsă și cu certitudine simplistă, ți-e fabricată, cu migală, de prieteni și de adversari, de-a lungul unei convețuiri de o viață.
” Ceea ce nu ți se iartă niciodată, cu nici un preț, este succesul.
” o toamnă aurie, ca o carte poștală.
” ,,Da, dar până la urmă rămân cărțile”, îți spui umilit și auto-consoltaor după ce ai încasat-o mai rău ca de obicei. Slabă speranță. E-adevărat, după moarte nu mai ești concurent cu cei vii, dar nici nu mai interesezi. Te-ai dus, dus ești, cu toate cărțile tale după tine. Cea mai prostească iluzie e să crezi că posteritatea îți va face dreptate.
” Aveam douăzeci și patru de ani pe atunci și trăiam un prezent pur, strălucitor, în care aroma tare a gloriei se ridica din fiecare piatră din pavaj ca să-mi spună pe limba ei: ,,Tu, puștiul mărunt și mort de slab, prin care fetele se uită ca prin sticlă, ai să ajungi cândva un poet adevărat, un poet iubit de universul întreg. Adică eterna iluzie a tinereții”.
” Nimeni nu iese din propria viață curat. Toți purtăm cu noi traumele, nefericirea, ofensele, eșecurile, nedreptățile, adversitatea celorlalți. Cei mai buni dintre noi încearcă să nu perpetueze răul, să nu-ntoarcă asupra altora, la rândul lor, răul care li s-a făcut. Dar fiecare ne torturăm pe noi înșine amintindu-ne în detaliu, cu o claritate halucinantă, în atâteanopți fără somn, episoade din viața noastră în care răul și perversitatea au triumfat.
” Erau vechi amintiri, deformate după logica nostalgiei, atât de rotunde și coerente, că puteau fi poeme înșirate ca perlele pe firul tăcerii.
” Arta e un domeniu sufocant din multe puncet de vedere: competiția înspăimântătoare, confruntarea cu tine însuți, cu publicul, cu confrații și cu critica - arta e un război în care ești singur împotriva tuturor -, nevoia inumană de a progresa continuu, în proprii tăi ochi, toate acestea sunt de ajuns să te-mpingă spre autodistrugere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu