” Duneașa: Am făcut o pasiune pentru dumneavoastră, Iașa. Sunteți un om cu carte, puteți să vorbiți despre orice.
Iașa (cască): Așa-i! Uite care e părerea mea: dacă o fată iubește pe cineva, înseamnă că e imorală.
” Lopahin: Asta așa e! Să spunem lucrurilor pe nume: viața noastră e stupidă!
” Trofimov: Aseară s-a vorbit mult, dar nu s-a ajuns la nici o concluzie. În accepțiunea dumneavoastră, în mândrie există ceva mistic. S-ar putea să aveți dreptate. Dar dacă privim lucrurile mai simplu, fără speculații, nu e vorba despre nici o mândrie; ce sens, poate avea ea oare, dacă, fiziologic, omul este alcătuit rău, imperfect? Dacă în enorma lor majoritate, oamenii mitocani, lipsiți de rațiune și profund nefericiți?! Ar trebui să încetăm odată să ne autoadmirăm. Mai bine ne-am apuca să muncim!
Gaev: Oricum, de murit, tot murim!
Trofimov: Cine știe? Și ce înseamnă să murim? S-ar putea ca omul să aibă o mie de simțuri și când moare să-i dispară numai cinci, pe care noi le cunoaștem, iar restul nouăzeci și cinci să rămână vii.
” Trofimov: Iată, aceasta-i fericirea! Iat-o, vine, se apropie tot mai mult, îi aud pașii. Și dacă n-o vedem, n-o cunoaștem, e un mare păcat. O s-o vadă alții...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu