” Fotografia a accelerat prezența iluziei.
” Literatura este adevărata mea iubită, iar toate celelalte, sexul, politica, religia dacă o avem, moartea când avea să vină, treceau prin experiența literară, care este filtrul tuturor celorlalte experiențe ale vieții mele.
” Nu există o înnrobire mai mare ca speranța de a fi fericiți.
” Imginația și cuvântul îmi arată că, pentru ca imaginația să vorbească și cuvântul să plăsmuiască, romanul nu trebuie să fie citit așa cum a fost scris. Această condiție se vădește extrem de hazardată în cazul unei cronici autobiografice. Autorul trebuie să combine variații pe tema aleasă, să multiplice opțiunile cititorului și să ocolească stilul prin stil, prin schimbări constate de gen și distanțe.
” au refuzat să-și adapteze conștiința la moda politică a momentului.
” Dar orice scriitor are o legătură de bază cu temele apărute dinlăuntrul mediului în care trăiește, precum și o legătură mult mai sofisticată cu formele pe care le inventează, moștenește, copiază sau parodiază - orice roman conține aceste laturi, se alimentează de la aceste surse, romanul și impuritatea sunt frați; romanul și originalitatea, cumetre.
” Firește. Oasele feței nu îmbătrânesc niciodată, ele reprezintă paradoxul unei morți care prin definiție nu are vârstă, purtată ca o marcă secretă a frumuseții și a prețului ei. Luiza Guzman - am zărit-o îndepărtându-se și urcând scăril - aparținea acestei rase. Cu cât e mai aproape osul de piele, cu atât mai frumoasă e fața. Dar și mai vizibilă devine maortea. Frumusețea se hrănește din agonia ce urmează.
” I-ma dat de băut, în vreme ce ea spunea că viața nu este generoasă de două ori. Există forțe care apar doar odată, niciodată de mai multe ori. Forțe, repetă, dând din cap de câteva ori, privindu-și unghiile vopsite de la picioarele desculțe, cu bărbia sprijinită pe genunchi. Forțe, nu ocazii. Forțe pentru iubire, politică, creație artistică, sport, orice. Trec o singură dată. E inutil să le recuperezi. S-au și dus, supărate pe noi, oentru că nu le-am băgat în seamă. N-am vrut pasiunea. Și-atunci nici pasiunea nu ne-a mai vrut. A izbucnit în plâns și am luat-o în brațe, ducând-o până în pat. Era de mărimea nei fetițe.
” Iar ordinea mea fizică a devenit un motiv de ordine mentală. În vraiștea hârtiilor mele de lucru, a cărților și scrisorilor, eu știu întotdeauna - și doar eu știu - unde se află fiecare lucru. Ca și cum aș avea un radar în cap, mâna mea se îndreaptă cu siguranță spre turnul din Pisa format de hârțoagele mele și ghicește imediat exact ceea ce caută.
” Casa lui Bunuel din Colonia del Valle nu avea personalitate. Asta era, de fapt, personalitatea sa: lipsa ei.
” Nu te mulțumi cu succesul. Nu îl repeta cu ușurință. Impune-ți proiecte imposibile. Mai bine să ratezi de sus, decât să ai parte de un triumf de jos. Fugi de siguranță. Asumă-ți riscuri.
” Gelozia este ca o viață dinlăuntrul vieții noastre. Poți să iei avionul, să te întorci în capitală, să-ți suni prietenii, să începi să scrii din nou, dar simultan să trăiești o altă viață, separată, deși aflată în tine, cu propriile sale legi. Acea viață dinlăuntrul vieții noastre se manifestă în mod concret. Cum spune o expresie populară, ne face circ în burtă.
” Viața concretă este o gaură neagră care ne conduce spre moarte. Revoluția, anarhia, libertatea sânt recompensele gândirii. Nu au decât un tron, capul nostru.
Mai spunea că nu există o idee mai frumoasă decât să arunci în aer palatul Luvru și să dai la naiba întreaga umanitate și toate operele ei. Dar numai dacă asta rămâne în planul ideii, dacă nu era pus în practică. De ce nu facem diferența dintre idei și punerea lor în practică? Și să ne scufundăm în eșec și disperare? Visele nu își sunt sufieciente lor înșile? Am fi nebuni dacă i-am pretinde fiecărui vis pe care îl avem noaptea să se și transforme în realitate a doua zi, fiindcă în caz contrar l-am pedepsi. A reușit, oare, cineva să împuște un vis?
” Pe bună dreptate sau nu, am trăit pentru scris. Literatura, aproapeîncă din copilărie, a însemnat pentru mine filtrul experienței, de la teama față de pedeapsa paternă, până la nopțile de iubire cele mai recente. Sex, politică, suflet, totul trece la mine prin experiența literară. Perspectiva cărții rafinează și consolidează datele vieții trăite. Poate că nimic din toate acestea nu este sigur, sau, în realitate, lucrurile stau exact pe dos: imaginația literară este cea care determină, care provoacă celelalte situații ,,reale” din viața mea. Dar dacă este așa, eu nu-mi dau seama. Însă aș vrea să am conștiința faptului că pentru mine realitatea nu este ceva simplu sau care se definește doar prin una dintre dimensiunile sale. Există oameni pentru care realitatea înseamnă doar lumea obiectivă, concretă: scaunul este scaun, muntele s-a aflat mereu acolo, norul trece, dar ascultă de legile fizicii, toate astea sunt reale. Pentru alte persoane, nu există altă realitate în afară de cea interioară, realitatea subiectivă. Mintea este o sală vastă, nemobilată, care se umple puțin câte puțin, de-a lungul vieții cu mobilierul percepțiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu